Aproape fiecare titlu major apărut în ultima vreme a trecut, la un moment dat, printr-o situație mai puțin obișnuită, poate chiar stânjenitoare, de cele mai multe ori cauzată de echipa de marketing angajată să promoveze respectivul produs. Campanii publicitare fără legătură cu subiectul jocului, spoturi TV penibile, le-am cam văzut pe toate. Ei bine, acum a venit rândul noului Tomb Raider să intre în această nefericită „horă”.
Ideea măreață a celor de la Square Enix a fost să filmeze diferite persoane în timp ce acestea povestesc cum se identifică cu eroina principală Lara Croft. Bineînțeles, e vorba de oameni care n-au pus și nu vor pune niciodată mână pe acest joc, fapt evidențiat și de patosul exagerat cu care își interpretează replicile.
Cu noul Tomb Raider, cei de la Crystal Dynamics doresc să relateze povestea originilor eroinei Lara Croft. Aceasta este doar o tânără ieșită de pe băncile școlii, nevoită să se îmbarce pe Endurance, nava căpitanului Conrad Roth. Din nefericire, vaporul se scufundă în mijlocul unei furtuni, eroina trezindu-se pe o insulă misterioasă, alături de epavele multor alte nave, din diferite perioade ale istoriei.
Tomb Raider va fi lansat pe 5 martie 2013, pentru PC, Xbox 360 și PlayStation 3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER